Despre Fericire

O revenire a minunatei Alice din vacanta de vara aduce si o viziune cotidiana a ceea ce inseamna Fericirea pentru ea.



Mehh: Cum se poate defini fericirea? Cum o vezi din perspectiva ta?


Alice: Notiunea cea mai indefinibila, cea mai abstracta, labila, retractila, evanescentă – uite-o nu e!? Cea cu milioane de fatete, cite capete, atitea fericiri... Pentru Biblie, fericiti sint cei saraci cu duhul. Marturisesc ca am cunoscut o sumedenie de oameni saraci cu duhul si nu mi s-a parut ca inoata in fericirea de a fi mostenitori ai Imparatiei Cerurilor. Pentru coafeza mea e ca intruchiparea fericirii sa fie cacofonica Monica Columbeanu. A te culca cu miliardele pigmeului Iri te transporta, probabil, in orgasme apoteotice.

Mi-am adus aminte de o fraza dintr-o carte ce mi-a ramas gravata in memorie: „Singura fericire consta in asteptarea fericirii“. Nu mai stiu cine a spus-o.
Iata deci fericirea pe post de Godot.
Toata viata am asteptat ceva, ceva la fel de indefinibil ca si fericirea. Ceva care urma sa mi se intimple, ceva nu cu caracter de revelatie – ci ceva care urma sa-mi deschida orizonturi nebanuite, care sa-mi schimbe calea si calitatea vietii. Si n-a venit, sau poate ca a venit si nu m-a gasit acasa, sau poate ca am trecut pe linga acel ceva fara sa-l observ. Am avut parte de un itinerar existential banal si rectiliniu, fara cotituri spectaculoase, fara schimbari de directie. Punctat de clipe razlete de fericire sau mai curind de satisfactii, de orgolii gidilate, de bucuria implinirilor profesionale. Oare suma acestora sa fie fericirea?

Un conglomerat de mici satisfactii, de mici bucurii? Trecatoare, perisabile, repetabile, reversibile si iar perisabile? Unele idilizate, idealizate azi, in amintire. Ce cosmetician iscusit e memoria! Cum se pricepe sa aureoleze banalul! Da, am trait frinturi de fericire, o ardenta prima dragoste adolescentina, cursurile olimpiene ale lui Tudor Vianu, o căsătorie armonioasă care a rezistat cu brio 60 de ani, calatorii – prima vizita la Londra, Parisul, Venetia, Coasta de Azur, clipe de catharsis la Vatican, in mari muzee si catedrale ale lumii, multa muzica, mindria cronicilor elogioase la traducerile mele, satisfactia unei munci pasionante, apreciate. Toate insa contracarate, neutralizate, uneori aproape anihilate de antiteze ale fericirii: boli, operatii, razboi, morti tragice ale celor dragi, esecuri, dezamagiri, traume si spaime, insingurari. Care pe care? Cele bune sa se-adune, cele rele sa se spele. Numai ca cele rele nu prea sint lavabile, iar cele bune nu sint adunabile. Si mai cred ca exista o vocatie a fericirii, vocatie de care eu sint lipsita. Ca sa poti cunoaste fericirea, trebuie, in primul rind, sa te simti bine in pielea ta, sa te ai bine cu tine insuti, sa te placi. Or, eu nu m-am placut niciodata, nu sint genul meu. In tinerete eram framintata de felurite complexe, care s-au atenuat, dar n-au pierit total. Complexele (a nu se citi complexitatea) constituie una dintre ratiunile pentru care nu ma plac. Nu ma iubesc. De cind ma stiu, mi-am iubit foarte-aproapele mult mai mult decit pe mine insami. Asa incit n-am putut oferi fericirii un sediu prea ospitalier.


Mehh: Sperind ca in urmatoarele intilniri ale noastre vom aborda si alte subiecte la fel de interesante incheiem aici interviul.

Alice revine

Mehh : Am revenit dupa un "a la long" de pauza si as vrea sa te intreb legat despre merele omologate de pacatele animalice? Sint ascunse sub masca moralei?

Alice: Anii de teorie au dat cep budanelor de cerneala si uleiuri, dupa care s-au imprimat, mai apoi, milioane de kilometri de pelicula, sensibilizata sub greutatea hemoragiei de apucaturi lumesti. Hoti indrazneti, criminali celebri, megacorupti neprinsi sau nimfomane de lux sint numai citeva din titlurile hipercunoscute ce proiecteaza de fapt imaginea unui exhibitionism mefistofalic, tupilat in strafundurile fiecarui pamintean. Atunci cind nu pot s-o faca pe bune, membrii acestor cluburi, isi alimenteaza combustia interna vizionindu-i pe altii. Asa ca, oricit s-ar da peste cap (nu neaparat cu autocarul) rafinatul, abstinentul si rusinosul maresal cu charisma de plotoner, avansat pentru sponsorizari vitejesti la gradul de inger cu falci, barbatul - ca si femeia - tremura de emotie atunci cind, printre ciulinii cimpului vizual, i se furiseaza o buca frumoasa, niste tite de exceptie sau un scrot cit papornita de voiaj a bunicii.

Mehh: Cind te uiti in oglinda ce vezi?

Alice: Un spectator dar si un actor cu simt al umorului. Vad un zimbet iesit din tragedie. Cind ma infatisez in public, unii ma fac curva, dar nu stiu ca ei m-au facut si nu am devenit, si asa cum spunea Samuel Beccaett: "Cind femeile nu mai stiu ce sa faca, se dezbraca. Si acest lucru e probabil singurul lucru bun pe care il pot face", asta fac si eu, pentru ca ei o vor. Imi trag asa pe deasupra un strat de bitum, insa pe dedesubt se dezvolta frumosul. Totul e un amestec de boli e ca o metastaza de proasta calitate. Sint hidosi cind se uita la mine, cind vorbesc despre mine, poate de asta ma si scuz si incerc sa ma refac.

Mehh: Dar cine se scuza se acuza.

Alice: Corect. Atunci cind Alice se scuza, ii acuza. Si nu fac bascalie, asa cum o fac ei. E un umor care te scoate din tragedie.

Mehh: In incheiere as vrea sa te intreb, intri in politica?

Alice: Hahahaha!!! Cred ca politica a intrat in mine, insa nu am avut niciun fel de orgasm, asa ca am tras pe dreapta. Sint libera, asa ii sade bine unei artiste. Daca n-as fi libera, nu ar exista o structura adevarata. Si strig fara incetare, sa-i tin treji.

Interviu cu Alice

Mehh: Voi incepe cu o intrebare banala, pentru a ancora putin in timp discuţia. De cind esti personaj de poveste, cum iti place sa te caracterizezi?

Alice: De cind ma stiu!

Mehh: Pe unde mai esti, ultima oara te-am vazut pe malul Oltului, te intrebai de ce pescarii introduc degetele in gura pestilor, acuma ce faci?

Alice: Povestea mea nu are inceput, si nu cred ca va avea sfarsit…eu ma confund in timp, sint peste tot si de fiecare data, ma scuz ca nu am ajuns la timp. Cind eram mica, mama era ingrijorata ca nu mai imi sugeam degetul, in schimb il bagam in gura, renuntasem de ceva vreme la suzeta. Poate de asta pescarii isi baga degetele in gura pestilor, au renuntat la ceva.

Mehh: Ramii blonda?

Alice: Gica Petrescu a zis-o, probabil, chiar inaintea Hollywoodului: "Iubeeesc femeeeeiaaaa... Blonda sau bruna, eu pe ea o iubesc!" Brunetele sint focoase. Roscatele sint pacatoase. Iar barbaţii - se ştie - prefera blondele. Insa vreau sa fiu vazuta asa cum erau femeile inainte de aparitia filmului color.

Mehh: Batrina?

Alice: Tot cu umor ai ramas, eu am sa ramin neschimbata datorita fanilor mei din toata tara.

Mehh: Esti singura acuma, ai pe cineva?

Alice: Cine crezi ca sta cu mine, stiind ca tot timpul am cite o scuza, plus ca in Tara mea, doar cei doi iepuri mi-au ramas fideli. Sora mea Alinutza s-a apucat de bancuri, mai nou si-a facut rebranding, o cheama Pisica de Ches.

Mehh: O sa ma scuz putin, dar trebuie sa ies. Revin cit mai repede posibil